SOLIS special features

Prin ce ne deosebim față de propunerea academică a altor școli?

SIMULARE SOCIALĂ

Privind societatea ca ansamblu, se pot identifica 11 sectoare sociale în care fiecare om își poate găsi locul și rolul, și unde își poate aduce cea mai frumoasă și valoroasă contribuție la întreg. (Barbara Marx Hubbard).

La SOLIS căutăm să oferim copiilor experiențe din cât mai multe arii sociale. Creăm evenimente și dezvoltăm parteneriate cu organizații și companii care pot oferi copiilor posibilitatea de a lua contact cu medii și experiențe diverse. 
Fiecare copil începând cu vârsta de 10 ani primește propria sa “hartă socială” și alege să participe în acțiuni și evenimente din diferite sectoare. Pe parcursul anilor, copilul bifează experiențele avute în fiecare sector care l-a atras, iar la final va avea o viziune asupra propriilor sale călătorii profesionale, preferințe și dorințe pentru viitor.

VIAȚA BILINGVĂ (EN-RO)

Fiecare subiect de studiu poate fi prezentat copiilor în două limbi (română și engleză).
Considerăm că limbile engleză și română nu constituie subiecte de studiu distincte, ci mijloace naturale de comunicare. Învățarea lor se va face din mers, respectându-se ritmul fiecărui copil și demonstrând încredere în capacitatea fiecărui individ de a asimila informațiile relevante și importante pentru el însuși.
Aprofundarea gramaticii și semanticii fiecărei limbi se va face prin activități creative de artă a limbajului, cum ar fi: scrierea de povești (narațiune + grafică), newslettere și revista școlii, club de rime și jocuri, compunere de texte și melodii urmate de coregrafie și dans, teatru, public speaking, evenimente și conferințe conduse și organizate de copii, prezentări de lucrări și idei. Orice formă de exprimare este încurajată și susținută.
Învățarea se face urmărind tematica unității temporale de învățare (lună, semestru, an), încurajând exprimarea liberă și imperfectă, folosită în activități literare creative.

Creăm cadrul pentru DEZVOLTAREA ABILITĂȚII

DE PUBLIC SPEAKING. De-a lungul anului, copiii au 3 ocazii de a participa, împreună cu părinții, la evenimente specifice SOLIS:
Share The Learning (2 ediții/an) în care copilul împărtășește familiei proprii munca sa pe parcursul perioadei școlare care se încheie.
Child-Led Conferences la care fiecare copil are ocazia să organizeze o activitate care se adresează, pe rând, tuturor părinților din comunitate.

COMUNITATE MULTICULTURALĂ

Multiculturalismul este încurajat prin respectarea tradițiilor tuturor culturilor care au reprezentanți în școala noastră, prin încurajarea lor să ne învețe despre cultura lor, prin evenimente multiculturale la care toate familiile sunt invitate să aducă obiecte de decor, mâncare, jocuri și activități, obiecte de vestimentație din diferite culturi.
 
Unul din punctele de interes ale SOLIS, ca simulare a societății globale este crearea și menținerea relațiilor cu instituții internaționale. Copiii pot participa la activități care implică comunicarea și colaborarea cu școli din alte țări, făcând schimb de experiență culturală și folosind tehnologia pentru a crea conexiuni și relații.
Multiculturalismul este perceput de noi și ca o canalizare a sentimentului că suntem cetățeni globali, nu doar naționali. Atunci când copiii, profesorii și părinții co-creează proiecte și acțiuni care îi familiarizează cu ceea ce există dincolo de granițele unei țări, sentimentul de separare și fugă de responsabilitate umanitară și socială începe să se dizolve.
Încurajarea diversității are două efecte sociale:
(1) integrarea și acceptarea persoanelor de origini și cu caracteristici diferite și
(2) acceptarea diversității și polarității din noi înșine.
 
În timp ce primul aspect este ușor de înțeles, al doilea aspect are implicații mai subtile și profunde asupra omului ca ființă holistică. Atunci când vedem și ne obișnuim cu diversitatea pe care o percepem în afara noastră (1), devenim mai curajoși în a ne uita cu sinceritate în interiorul nostru, a ne accepta pe noi înșine cu bune și rele. Se dizolva frica de a fi respins social și de a fi judecat pentru ideile tale diferite, pentru modul tău diferit (poate chiar genial) în care te exprimi în lume. Se stabilizează sentimentul de siguranță de sine și siguranță socială. Așa cum putem vedea și in piramida lui Maslow, sentimentul de siguranță este prima premiză spre evoluție. Un om căruia îi este frică și percepe mediul ca fiind ostil, nu are condiția primară necesară pentru a contribui la bunul mers și evoluția societății în care trăiește.
***Înlocuim notele, testele, temele cu lucru ghidat și independent, cu observare continuă a evoluției copilului, și cu crearea unor situații provocatoare cu scopul dezvoltării aptitudinilor socio-profesionale.

GRUPURI DE STUDIU MULTI-AGE

Ca simulare a societății, SOLIS încurajează participarea copiilor de vârste diferite, în același grup, în procesul de învățare și creație. Separarea copiilor pe criterii de vârstă, abilități, grad de cunoștințe, nu este fezabilă în noua societate pe care o construim, iar beneficiile diversității în acelasi grup de lucru sunt multiple.
Într-un grup ce lucrează la un proiect, copiii mai mici au posibilitatea de:
– a se simți la fel de importanți ca și cei mai mari, să observe și să aspire la a stăpâni cunoștințele pe care cei mai mari le folosesc (motivația intrinsecă)
– să primească roluri și sarcini în grup care să le crească încrederea în sine
– să se simtă parte dintr-un construct social care se extinde dincolo de micro-universul lor – casa, familie, grup de prieteni – (motivația extrinsecă)
– să își formeze sentimentul de a face parte dintr-o lume extinsă și interesantă despre care vor sa învețe mai mult
– să își aducă imaginația, creativitatea și cunoștințele în grup și să fie apreciați pentru asta
– să capete perspectiva a ceea ce urmează pentru ei în drumul școlar (de ex. după ce învață adunări și scăderi, află că mai urmează înmulțire și împărțire, iar înainte de a le învăța, au ocazia să le vadă aplicate, să vadă utilitatea acestor concepte, ceea ce aduce un plus de interes și dorință de a asimila lucruri noi), au posibilitatea de a învăța din mers, organic și fără efort.
Copiii mai mari din grup își dezvoltă: 
– abilitățile organizatorice
– toleranța și auto-controlul
– flexibilitatea în gândire și abordare a punctelor de vedere diferite
– abilitatea de a-i învăța pe alții și, astfel, de a-și fixa mai bine cunoștințele proprii, de a comunica în mod diplomat și empatic
– responsabilitatea pentru bunul mers al lucrurilor și puterea interioară de a colabora în mod democratic cu persoane din jurul lor.
Unul dintre cele mai mari beneficii nevăzute ale copiilor mai mari dintr-un grup este sculptarea ego-ului – transcenderea paradigmei copilăriei conform căreia cel care are mai multe cunoștințe este superior celorlalți. Această paradigmă, susținută inclusiv de societatea globală este sursa marilor disensiuni ale omenirii. Ea e o rană pe care o învățăm din copilărie și o exprimăm mai târziu sub formă de dispreț sau frică. Ne împiedică să ne exprimăm autentic și ne împinge să propagăm separarea socială.
Una dintre cele mai mari abilități pe care copiii le dezvoltă prin activitățile multi-age, este incluziunea. Incluziunea și acceptarea socială au un ecou profund în auto-acceptarea interioară și exprimarea autenticității fiecăruia. La vârsta de adult, omul care a renunțat la măștile sociale este cel care e deschis să evolueze și să vadă noi posibilități și perspective.
Copii diferiți au ritmuri și interese diferite. Acestea nu sunt motive de a-i clasifica, ci sunt oportunități de a-i admira și încuraja. În diferite etape ale evoluției sale, fiecare copil are nevoie de atenție specială, de a îi fi recunoscute calitățile unice, de a fi susținut să își urmeze pasiunile și să-și cultive talentele. În funcție de observațiile profesorilor, cererile copiilor, comunicările părinților și evenimente speciale în viața elevilor (examene), profesorii vor oferi atenție individualizată sporită ori de câte ori este necesar.

EDUCAȚIA INDIVIDUALIZATĂ

De la întâlniri 1:1 între profesor și copil sau familia acestuia, până la a propune proiecte, cluburi sau add-on-uri la organizarea activității școlare, ne străduim ca fiecare copil să își găsească forma de exprimare în viață și să primească sprijin în această direcție.
Flexibilitatea nu poate fi standardizată, însă ea poate fi un standard. Cea mai mare constantă din viața unui om este schimbarea. Ne propunem să creștem copii cărora să nu le fie frică de schimbare, să își păstreze spiritul explorator și inovator și, în același timp, să simtă valoarea perseverenței, să treacă pragul de la ușor la satisfacția obținută prin efortul propriu. Pentru că fiecare e diferit, acest proces de educare a mentalității trebuie abordat diferit. Cunoscând fiecare copil, învățăm care e modul lui optim de funcționare (human design), unde are nevoie să fie susținut și unde are nevoie să fie lăsat renunțe la anumite activități opționale și să facă o schimbare.
Abordarea individualizată a educației începe încă din prima lună de școală, când copilul nou venit are posibilitatea să exploreze, timp de două săptămâni, toate activitățile din școală, să intre și să asiste la toate orele, să experimenteze tot ce îl atrage. Un elev mai vechi îl poate însoți și ghida în acest timp, iar un profesor va fi asignat ca persoană de sprijin. La sfârșitul acestor două săptămâni, copilul va avea o întâlnire cu profesorul și familia sa (dacă dorește) și va decide cu ce clase vrea să înceapă, ce activități îl atrag. În următoarele două săptămâni, va merge doar la acele activități alese de el. După prima lună, profesorii îi pot propune și îl pot invita și la alte activități dacă se consideră că ar avea nevoie de o completare a paletei curiculare alese. De exemplu, dacă sportul nu a fost pe lista sa de opțiuni, i se vor propune mai multe variante de activități sportive, pe care să le încerce pe perioadă limitată, pentru ca apoi să poată alege un sport care îl atrage mai mult.

CURRICULUM BAZAT PE TEME DE STUDIU ȘI FENOMENE

În viziunea noastră, școala trebuie să fie relevantă pentru prezentul copiilor și utilă pentru viitorul omenirii. SOLIS e construită pe modelul societății în care trăim și evoluează constant odată cu aceasta și cu idealul pe care ni-l dorim manifestat în realitatea noastră.
Statul în bancă în tăcere, așteptând să fii scos în fața clasei când ți se strigă numele la catalog și învățatul pentru note nu sunt relevante societății în care trăim și nici cerințelor pe care le avem de la viitorii tineri ce își vor asuma responsabilitatea pentru societate.
De aceea, modalitatea noastră de a aborda curricula este învățarea pe proiect și fenomene (învățarea tematică). Toate subiectele de studiu care pot fi abordate prin prisma tematicii perioadei de învățământ (lună, semestru, an) vor purta amprenta practică a acesteia. Fenomene fizice, sociale, tehnologice, naturale, psihologice, mentale, cuantice, etc. vor fi studiate, discutate și elaborate folosind abilitățile și cunoștințele asimilate. În acest proces, în mod organic și strategic organizat de profesori, se introduc noi cunoștințe, se dezvoltă și se exersează cele vechi, astfel încât educația școlară să aibă sens și să fie relevantă.
Conform principiului japonez kaizen (îmbunătățire continuă), curricula va fi dinamică, va evolua odată cu descoperirile tehnologice, dinamica socială, inovații educaționale și psihologice. Integrăm principii și metode din pedagogii diferite, îmbinăm strategii de predare din experiențe și culturi diferite, învățăm în mod constant să răspundem tot mai bine nevoilor actuale ale copiilor și familiilor lor. Organizăm întâlniri de brainstorming cu părinți și profesori, cu copiii și întregul personal al școlii, pentru a cerceta și genera noi abordări cât mai relevante pentru viața și necesitățile tuturor celor implicați.
Nu promitem perfecțiune și un viitor pe care nu îl cunoaștem. Dar avem atenția focusată pe prezentul pe care îl trăim și ne adaptăm continuu la viitor, pe măsură ce acesta ni se revelează.

CUM POT PĂRINȚII SĂ CONTRIBUIE?

Începând cu ora 13.00, școala este deschisă părinților, ca participanți la societate, ca exemple, ca participanți la cluburi, voluntari, inspirație.
Părinții au ocazia să trăiască modul de abordare a copilului de către școală și să îl continue și în viața de familie, să formeze relații sociale noi, să își însușească, prin experimentare directă, ce înseamnă libertate acordată copilului, rolul de părinte nou, să experimenteze detașarea emoțională față de propriul copil și atașamentul sănătos, iubirea necondiționată față de acesta.
Prin participarea la viața colectivă, în calitate de persoană cu drepturi și responsabilități egale cu ale copiilor, părintele are ocazia să își vindece propriile frici, propriile emoții cu privire la viitorul copilului și la viitorul său propriu. Atunci când avem ocazia să îi dăm libertate și independență, învățăm prin copil cum să ne desprindem de propriile paradigme ce nu ne mai folosesc. Viața însăși devine o terapie, iar rezultatul este faptul că ne dăm voie nouă înșine să ne eliberăm de povara ancestrală a lui „trebuie” și să ne urmăm sufletul, să contribuim la construirea noii societăți prin darurile noastre intrinseci, prin transformarea pasiunilor noastre în bucuria de a dărui celor din jur ceea ce suntem.
Părinții sunt invitați și încurajați să participe la sesiuni de formare parentală (parenting conștient) și ateliere de evoluție personală, pentru a fi ghidați să pășească în mod responsabil pe calea creșterii copilului, într-un mod plin de respect și reverență față de copil si față de părintele însuși. Un părinte care a evoluat dincolo de impulsurile primare declanșate de rănile propriei sale copilării poate contribui în mod valoros și conștient la educarea copilului. Un părinte care înțelege în adâncul ființei lui că rolul său nu e să crească un copil, ci să își aducă aportul la viitorul omenirii prin ceea ce va imprima în copilul său, poate avea o perspectivă completă a ceea ce înseamnă să fii părinte.
Școala are rolul de a integra familia, nu de a separa copilul de familie. Are datoria de a înțelege și susține fiecare element ce vine în contact cu activitatea sa și de a-și menține focusul pe misiunea sa: aceea de a contribui la o societate evoluată din punct de vedere moral, emoțional și spiritual, care are ca valoare esențială unirea oamenilor (ca opus al separării).
Atât părinții, cât și copiii, sunt inspirați către a se simți una cu toți, de a contribui cu bucurie la mersul și evoluția întregului, de a acționa responsabil înțelegând că toate acțiunile fiecăruia ne influențează pe toți, de a-și verifica intențiile tot timpul înăuntrul lor prin întrebări de tipul: „Sunt mândru de acțiunile și gândurile mele?”, „Este asta contribuția pe care vreau să o aduc în lume?”, „Mi-ar plăcea să văd tot mai multă lume făcând ceea ce fac eu sau cum fac eu?”, „Aș vrea să trăiesc într-o lume în care toți vin cu acțiuni ca ale mele?”
Una dintre rănile cele mai adânci ale părinților este frica de a nu fi conform și acceptat, frica de a fi judecat, iar uneori asta e și moștenirea pe care o dau mai departe copiilor lor. De aceea, școala sprijină părinții să cultive blândețea și iubirea de sine, împreună cu auto-explorarea. Scopul este de a susține părinții să își recapete puterea interioară, pentru că doar părinți puternici pot crește copii puternici, capabili de a susține schimbarea, de a gândi proactiv, de a duce societatea la urmatorul nivel evolutiv: conștiință globală (suntem toți unul), integrare socială (eliminarea barierelor culturale, rasiale, naționale, lingvistice, religioase) și responsabilitate cuantică (tot ce există în lume, există în mine, mă oglindește ca și parte fractalică a întregului).
Când părinții înțeleg că pedeapsa și consecințele artificiale nu doar că nu au efect, ci dăunează, devin deschiși în a aborda greșelile cu iubire, în a avea răbdare să se manifeste consecințele naturale în viața copiilor și, în acest proces, își extind înțelegerea asupra funcționării actuale a societății. Din această înțelegere, atât părintele, cât și copilul devin conștienți de importanța lor în societate, renunță la a se ascunde de consecințele propriilor lor acțiuni și de iluzia că ei nu contează sau că impactul lor nu este atât de mare în lume.

EVALUĂRILE ANUALE

EVALUĂRILE ANUALE sunt descriptive, nu conțin note sau calificative și se fac în funcție de obiectivele stabilite în Planul de Învățare Personalizat creat la începutul anului împreună cu copilul și urmărind evoluția următoarelor aspecte:
• Dezvoltare intelectuală (funcție senzorial-perceptivă și de reprezentare, psihomotricitate, limbaj, gândire, memorie, imaginație)
• Dezvoltare socio-emoțională (motivație, reziliență, comunicare, relații)
• Inteligențele multiple
• Tipologia de învățare și particularități de exprimare