SOLIS
SCHOOL OF LIFE
Educație cu suflet și înțelepciune
SOLIS este o școală vie, o comunitate care crește și învață. Evoluăm odată cu copilul și integrăm inovații sociale, tehnologice, psihologice și pedagogice în viața copiilor și a școlii.
Școala democratică
Copiii fac alegeri privind conținutul învățării, metoda prin care achiziționează informația și persoanele cu care vor să colaboreze. Ei votează în situații care le impactează viața socială și școlară și învață din consecințele propriilor decizii, având posibilitatea să revină la ele și să le rectifice dacă e cazul.
Educație prin descoperire și experimentare
Elevii învață prin metode experiențiale, de genul trial-and-error și hands-on learning. Folosesc cercetarea și deducția pentru a ajunge la informația dorită sau necesară
Învățare socială, prin colaborare
Copiii învață nu doar prin mentori, ci și prin colegii lor și prin propiile lor descoperiri.
Viață socială bilingvă (EN-RO)
Viața la SOLIS se desfășoară zilnic în ambele limbi, astfel dezvoltând în mod natural și amplu vocabularul, iar exprimarea în limba engleză devine un proces confortabil.
Curriculum relevant, adaptat copilului
Fiecare copil are un Plan de Învățare Personalizat, care cuprinde obiectivele învățării anuale planificate de mentori și punctele de interes ale copilului, menționate de aceasta.
Dezvoltarea conștiinței de apartenență globală
In educația mileniului II, este esențial ca elevii să se familiarizeze cu mediul lor local și să dezvolte o conștiință globală prin proiecte, tematici și sarcini de lucru.
Creșterea încrederii în sine
copiii își pot asuma riscuri și pot face față provocărilor într-un cadru sigur și securizat împreună cu mentorii și colegii lor
CE ESTE SOLIS?
SOLIS este o școală vie, o comunitate care crește și învață continuu. Evoluăm odată cu copilul și integrăm inovații sociale, tehnologice, psihologice și pedagogice în viața copiilor și a școlii.
DE CE EXISTĂ SOLIS?
Deoarece copiii au nevoie ca școala să evolueze odată cu lumea în care ei trăiesc și cu nivelul de conștiință cu care sunt înzestrați. Respectăm și onorăm toate formele de educație create până astăzi de către umanitate și dorim să ne aducem contribuția la etapa următoare de pe timeline-ul istoric al organizării procesului de învățare.
CE FACE SOLIS?
Aducem către copii iubirea, respectul profund și echitatea. Vedem în viitor o societate în care copiii știu să aleagă iubirea în locul fricii și dorința de a participa la binele comun. Copilul este văzut ca ființă completă, echipată cu putința de a realiza ceea ce își va dori în viață și având nevoia de a fi ghidat pe calea pe care singur o va descoperi. SOLIS aduce către copii experiențe de viață și de învățare, ancorate în nevoile reale ale copilului contemporan.
BENEFICII pe plan COGNITIV:
- Curriculum adaptat copilului (Plan Individualizat de Învățare)
- Comunicare bilingvă EN-RO
- Învățare experiențială
- Studiu tematic cu subiecte relevante și de interes pentru copii
- Asumarea responsabilității propriilor decizii și atitudini
BENEFICII pe plan SOCIAL:
- Grupuri de studiu multi-age
- Școală democratică (copiii își exercită dreptul la vot în situatii care îi impactează)
- Copiii sunt implicați în gestionarea vieții zilnice a comunității
- Au roluri/joburi în grup și observă impactul atitudinii responsabile
- Aderarea la valorile de bună stare ale grupului
BENEFICII pe plan EMOTIONAL:
- Coaching individual și de grup oferit copiilor la nevoie
- Program de mindfulness și dezvoltare personală
- Integrarea conceptului de Libertate Responsabilă
- Sprijin în cunoașterea de sine și raportarea sănătoasă la cei din jur
- Ghidarea cu răbdare și profesionalism în momentele de zbucium sufletesc al copilului